Badminton

Cam prin toamna trecută (septembrie, poate?) m-am apucat să joc badminton. Venea frigul şi nu mă simţeam in formă să alerg prin ploaie, aşadar badminton-ul, sport de sală, imi convenea de minune.

Propunerea de a juca badminton a venit de la o prietenă de-a noastră care este in comitetul clubului de badminton de la Prangins, un sătuc lipit de Nyon - care mi-a spus ceva de genul: hai şi tu! Şi m-am dus. La inceput luam bătaie in mod constant (şi destul de umilitor, aş spune privind in retrospectivă). În ritmul de o dată pe săptămană nu prea era loc, de asemenea, de mari imbunătăţiri.

Datele problemei s-au schimbat destul de mult odată cu intrarea in cercul meu de prieteni a energicului [1] SD - care mi-a dat imboldul să merg de mai multe ori pe săptămană la badminton, de exemplu la pranz la Badminton Lausanne Association şi seara la Prangins. Şi asta de mai multe ori pe săptămană - nu o să uit prea curand o miercuri cand am jucat 1 oră la pranz şi două ore şi jumătate seara - cu rezultatul că muşchii fesieri şi ligamentele genunchilor nu prea au mai funcţionat vreo cateva zile in mod satisfăcător. După mai multe astfel de zile, SD a luat decizia inţeleaptă de a lua o consultaţie cu EN - naşa lui Radu, care este şi personal trainer şi care l-a incurajat să ia o mică pauză de la badminton - sport care iţi face incheieturile şi ligamentele praştie - asta pană ce nişte grupe de muşchi se vor intări cu exerciţii specifice [2].

Eu - fiind o idee mai tanăr ca SD şi fără probleme anterioare prea mari cu genunchii - am continuat să mă antrenez cu diverşi colegi de la serviciu - o bună parte dintre ei de un foarte bun nivel şi de la care am invăţat tot felul de tehnici de caştigat puncte.
Am descoperit şi secrete de genul: o rachetă mai flexibilă convine stilului unui jucător debutant - şi asta pot să o confirm din proprie experienţă, iar una mai rigidă convine unui joc cu o mai mare precizie. De asemenea, distribuţia greutăţii pe lungimea rachetei influenţează stilul de joc - de exemplu, o rachetă cu capul mai greu convine unui stil de atac. Acum joc cu o rachetă Armortec-150 Limited Edition - cu capul greu, care a dus la o imbunătăţire evidentă a atacului meu in timpul jocului.

Ieri seară am jucat cu un adolescent de 16 ani pe care il cunosc de la Sahaja Yoga. A fost un meci excelent - un adevărat spectacol după gustul meu - in care am făcut faţă mai mult decat onorabil unui jucător performant şi talentat. Meciul cu PE m-a făcut totuşi să imi dau seama că nu mai sunt tanăr-tanăr, ci incep, uşurel dar sigur, să mă apropii de limitele mele de performanţă, şi am simţit o mică părere de rău că nu m-am lansat niciodată mai serios intr-un sport pe vremea cand toate drumurile iţi sunt larg deschise in faţă. Rămane să lucrez pe generaţia Murariu tanără, poate...